Atunci

26 iulie 2010

Timpul pentru mine înseamnă dor. DA! Acel dor de copilărie, de casă, de prieteni. Am recitit de curând un blog scris anul trecut ( "anul trecut"..... ce ecou îndepărtat) ceea ce mi-a redat plăcerea de a-mi așterne gândurile în cuvinte, propoziții, fraze. O fac pentru că știu că sunt ascultată de cineva care, poate, din curiozitate îmi vizitează profilul. O fac pentru că mă ajută să-mi "golesc" mintea de secrete și sufletul de frământări.

Timpul a trecut încet și repede. Încet, când mă gândesc la dorul de casă și repede când mă privesc astăzi.

Am crescut. Am terminat anul II de facultate. Oricât aș fi încercat să opresc timpul, nu am reușit. Am fost învinsă.

            Însă am rămas cu amintirile, cu gândul la "atunci".

 

 Atunci când încercam a înțelege lumea.

 Atunci când am învățat a scrie primul cuvânt.

 Atunci când am luat prima notă.

 Atunci când m-am îndrăgostit.

 Atunci când am primit primul salariu.

 

 Sunt momente pe care le prețuim. Însă timpul ni le dă uitării.

 

Am învățat că trebuie să împărtășesc aceste momente. Am învățat să îmi aștern toate amintirile. Am învățat că oamenii au nevoie de trecut.