Revedere

Nu am dormit toata noaptea, de fapt de cateva zile m-am tot luptat cu perina. Cum? Cand stiam ca o sa vina.
Nu stiam cum sa reactionez, ma simteam atat de nedumerita, nerabdatoare, stangace in miscari. Mai este putin si ajunge.
Cum sa il intampin, ce sa port?

A sosit ziua cea mare, il astept in aeroport. Ma misc continuu, stanga-dreapta, dreapta-stanga, nu am stare! Aud avioanele aterizand, altele decoland, lume cu bagaje, fara bagaje, revederi, imbratisari. Devin agitata. Privesc spre usi...
Dar o voce din spate ma face sa tresar. Nu stiu ce a zis, nu mai stiam nimic de mine. Am sarit in bratele lui si l-am sarutat.  E momentul acela cand nu mai exista nimic si nimeni in jurul tau, nici un zgomot, nici o umbra. Eram doar eu si el.
....
Langa el am un sentiment profund de liniste interioara ca un fel de garantie ca totul e asa cum trebuie. El este echilibrul in viata mea, cum ma tine in brate, cum ma face sa zambesc, gesturi si emotii ce ma satisfac pe deplin.
A fost minunat. Doua suflete cucerind o metropola. Hamburg.
Au fost cel mai frumos cadou, aceste zile petrecute langa el.
...
Dar a plecat...prea repede!!!
Orasul nu mai este la fel, e parca trist, pustiu. Dar il astept, il astept sa  redam iarasi viata strazilor, cladirilor, sa umblam iarasi de nebuni, sa ne pierdem printre vapoare.

Cititorilor mei

Dragi cititori,

      De ceva vreme mă apasă un sentiment de vinovăție și asta pentru că nu v-am mulțumit niciodată că îmi sunteți alături din toate colțurile lumii!

      Vă mulțumesc acum că imi dați viață poveștilor și trăilor așternute pe acest blog. Aș fi profund încântată să apară și critici, le-aș îmbrățișa cu mare drag.

      Prin ceea ce scriu, eu una mă detașez de lumea materială, de gălăgie, de stres. De aceea, aștept cereri, propuneri despre ce ați vrea să scriu în continuare, ce v-ar face să zâmbiți, sau să iubiți mai mult sau doar să simțiți că trăiți.

Încă o dată mii de mulțumiri!

Iară și iară

Cât de ciudat e totul, cum viața asta te poate juca  în stânga și în dreapta iar noi, neputincioși, nu avem încotro și ne supunem legilor ei. Privesc cum ne luptăm și parcă stăm în loc, cu mâinile încătușate, cu lanțuri târâș după noi. Suntem învinși cu propriile noastre arme. Prea multe sacrificii!

Oare și vouă vi se întâmplă să treceți prin sute de stări de spirit în aceeași zi? Fericire, bucurie, furie, ură, invidie, regret… .

Astăzi a fost cu de toate, dar mai ales cu oftări și dor. E o vorbă: “degeaba le ai pe toate dacă nu ai împăcare sufleteasca” și cam așa stau lucrurile pentru mine. Știu ce lipsește, știu după ce tânjesc, căci aceeași stare o aveam acum câteva luni, când la fel mă luptăm cu nopțile.

 Îmi lipsesti.... uneori atât de mult, că simt cum arde înăuntru-mi.

Apoi trec la o altă stare și sunt fericită...  mă bucur că știu că lupt pentru noi și știu că pot reuși, pot ajunge departe. Tu îmi dai putere.

Și spre seară, când întunericul inundă camera, cad iarăși pe gânduri... . Gânduri ce tot la el zboară și nicicum nu le pot schimba cursul.

            Și acum, desigur că mă leg tot de viață! Așa suntem noi, oamenii, căutăm mereu vinovatul.