Iubirea... Si vor mai fi multe de spus.

Iubirea este diferitã în ochii celuia care o priveşte. Sunt infinite forme de iubire, nu existã un rãspuns concret, o definiţie care sã întrãgeascã toate elementele ce o alcãtuiesc.
Eu nu cred cã iubirea e ceva fãrã de care nu poţi trãi. Într-adevăr, poate nu la fel de intens, plãcut, dar nici oameni morţi nu am vãzut dacã nu au iubit sau nu au fost iubiţi. Poate doar rãniţi sau dezamãgiţi.  Aici vorbesc de iubirea dintre oameni,  cãci poţi iubi lucruri, necuvantãtoare, sau pe sine, de ce nu? :)
Iubirea e ceva complex. Mulţi au scris, încã scriu şi vor scrie despre ea, dar sunt pãreri şi pãreri. Iubiri idilice, iubiri muribunde, iubiri la distanţã, iubiri cum noi decidem sã fie.
Eu aleg acele iubiri libere, doar acestea pot dura veşnic. Aleg sã iubesc pe cine vreau, ce vreau şi cât vreau. Pot iubi douã, trei persoane, fiinţe, obiecte fiindcã le pot iubi fãrã a-mi fi îngrãdite alegerile şi fericirea.
O iubire liberã îţi oferã noutate, mister, te invitã sã descoperi mai mult, sa experimentezi, te ţine preocupat şi intr-un continuu ritm. O iubire liberã nu se poate consuma.
Aţi spune cã greşesc, cã e ridicol ceea ce spun, dar sã fim sinceri cu noi înşine: chiar credeţi cã iubirea voastrã e una adevãratã? Cã iubiţi doar persoana de lângã, fãrã sã vã fugã gândul la altcineva şi la "cum ar fi cu acea persoanã"?
Dacã e aşa, nu ştiu dacã mai putem vorbi de iubire adevãratã.
Se pot spune multe, s-au spus, s-au scris, s-au ecranizat, dar eu încã nu m-am convins cã existã iubire în formã purã (sau poate nu am citit eu destul, ori nu am destulã experienţã).
Din câte ştiu, pur înseamnã neatins, aşa cã prefer sã mã limitez doar la ceea ce îmi oferã plãcere..., ceva satisfãcãtor. Fizic şi psihic! :)

După miezul nopţii şi un pahar de vin

Ştiu cã o sã mã contrazicã mulţi la rândurile de mai jos, dar atunci n-ar mai exista dreptul la opinie.

"Hai sã vorbim deschis. Care e viaţa ta?

O sã îţi displacã ce auzi!"

Nu ştiu cum sã definesc viaţa şi mai ales viaţa mea. Fac ceea ce îmi place, raţional sau nu, la modã sau demodat, conştient sau inconştient. Vã zic eu ceva: Conteazã ca fac, egal ce, în felul meu şi cum cred eu şi nu pic în pãcatul de a fii în rând cu lumea.

De aş face cum vrea lumea, nu aş mai fi eu. Mi-aş pierde valorile, aş deveni un robot, ceva controlabil de aşa – zise” normele societãţii”.

Dacã eu vreau sã fiu liberã, sunt. Şi da, pierd nopţi întregi prin baruri, petreceri şi de ce nu, aşternuturi şi mã simt extraordinar de bine. De ce? Cã nu sunt ca ceilalţi.

Sunt o adeptã a zilelor cu luminã artificialã. Însã o înfocatã a frumosului, a textelor şi cãrţilor bune, a unui vin de colecţie, a unui bãrbat la costum ce îmi oferã o ţigarã. Nu visez la iubiri ca în poveşti, vorbe dulci, alerg dupã nonconformism, naturaleţe şi independenţã.

Îmi aud des "aşeazã-te la casa ta". Ştiu ce vreau de la viaţã, nu trebuie sã îmi zicã nimeni. Am normele si principiile mele. Ce este o hârtie într-o relaţie? Mai bine ar exista dragoste fãrã judecãţi. Ce e aceea "casa ta"? Eu sunt casa şi universul meu.

Viaţa nu se rezumã doar la servici, familie, copii, prieteni, iubire, eu, tu sau altcineva. Viaţa e rãzboi, pericol, risc, plãcere, nebunie, sex, oameni, alcool, tristeţe, eşec, reuşitã, euforie, muzicã, cuvinte, aşternuturi, vorbe, atingeri, greşeli, trãdare, remuşcãri, rãzbunare, bãrbaţi, femei, dar cel mai important Viaţa e cum combini totul.