Scrisoare către bunici

Am reusit, in sfarsit sa termin scrisoarea catre bunici. Asa de fericita ma simt. As fi vrut sa le povestesc mult mai multe, dar acum trec prin cateva momente mai dificile si mi-a lipsit sursa de inspiratie. Insa poate voi scrie o carte despre toate peripetiile la tara, in acel sat al copilariei mele, cine stie?

1 februarie 2010
Iubiţii mei bunici,

Azi v-am regăsit în poze şi am simţit in fiecare privire a voastră o dragoste nemărginită. Am retrăit într-o secundă, toată copilaria mea alături de voi. Iubire şi căldură. Asta simt. Ne-aţi crescut ca pe proprii copii şi oricât de neastâmpăraţi eram, ne-aţi iubit enorm. Şi noi vă iubim, chiar dacă suntem la kilometrii depărtare.
Deşi am crescut cu toţii, nu v-am uitat. Eu una, îmi aduc aminte cu plăcere de vacanţele petrecute la ţara. Mereu mă imaginez în căruţa trasă de cei 2 măgăruşi, strigand la ei să meargă mai repede. Găinile, doamne, ce le mai drăgăleam! Toţi colărezii şi orezul cu lapte în guşa lor ajungeau. Săraca de tine, te chinuiai să ni le faci ,să avem ce mânca dimineaţa şi noi ,fete nebune, le dădeam la găini.
Imi lipsesc toate bunătătile pe care ni le pregăteai: mamaliga cu branza, ciorba aia de pui cu agurida, laptele acru, cozonacii, chiar si pepenii servitii la desert. Pana si la adunatul “boghilor” de fasole duc lipsa.
Eu sunt bine, sănătoasă, frumoasă, o “ditamai fata” cum îmi ziceai matale. La facultate e bine, acum sunt în perioada examenelor, mai am 3 examene şi termin. Abia astept să iau vacanţă, să mai trag o fugă pană la voi, să vă mai văd. Mi-e aşa un dor de casă, de curte, de grădină, de câmp, de drum. Mi-e dor de satul în are am crescut. Mi-e dor de voi!
Sunteţi bunicii mei de suflet, oameni simpli şi frumoşi care m-au invăţat ce înseamnă să respecţi, să fii corect, să iubeşti, să munceşti şi să te bucuri de tot ceea ce primim de Sus, bun sau rău. Va iubesc!

A voastra nepoată,
Aura