Sunt momente și clipe când le
trecem cu vederea sau le ignorăm doar pentru simplul fapt că ni se par
banale. Dar acel moment când și-a plecat capul în poala mea, mi-a zguduit
încheieturile. Trupul nu te mai ascultă iar mintea ți-e invadată. Cum îi mângâiam
ușor chipul dinspre frunte înspre obraji, bărbie, gât. Simțeam pielea fină în
mișcări blânde și circulare. Ploapele i se închideau ușor la fiecare atingere,
iar trupul era acum în voia simțurilor. ÎI auzeam bătăile inimii, și răsuflarea
greoaie. Adormise.
Îi țineam capul că pe al unui
copil ce tânjește după mângâieri și afecțiune și care acum stă tăcut savurând
clipa.
Cât contează
aceste moment pentru alții? Pentru mine, mirosul lui, răsuflarea, buzele,
chipul, conturul îmi tipăresc în minte încă o amintire.
No comments:
Post a Comment