Printre picături II

16 august 2009


Spre dimineață.
Toată lumea, obosită după trei nopți de muncă, se relaxează fie la un pahar de whisky, fie trăgând din țigare. Pe fundal se aud înfundat, melodiile unui afterparty obosit. Cu fetile adormite, îmbujorate însă de alcoolul ce le circulă prin vene, își mai permit să zâmbească la glumele unei dimineți de duminică. Mă uit la ei, zâmbesc... Așa eram și eu, dar acum eram prea obosită să mai reacționez în vreun fel.
 Plec. 
"Ceau Fifi". Schițez un semn și ies pe ușă afară. E ceață ... August? Pare mai degrabă o dimineață de toamnă târzie. Picură ușor, deranjând acea liniște apăsătoare ce o regăsești în fiece dimineață pe străzile Sibiului.  Mă ating câteva picături de ploaie. Le recunosc. Sunt cele care odată îmi dezmierdau chipul, redându`i conturul. Aș vrea să le vorbesc, să le zic că mă bucur să le simt iarăși pe pielea mea îmbâcsită de fum. Vreau să opresc timpul, să rămân așa în mijlocul lor, însă frigul mă învăluie și-l simt până în măduva oaselor. 
Printre picături, îmi zăresc colegii, citind pe față lor acea nedumerire a unor oameni mahmuri: "Cum de sunt încă aici, în ploaie". Încep să râd (sincer nu știam exact nici eu). Poate din cauza oboselii sau poate era acea picătură de apa ce îmi gâdila nasul. Ce mai contează. Eram fericită oricum.  Mă dezmeticesc și plec înspre casă. Mă aștepta un somn lung și profund.
 
 .................
 Știu, știu că le voi revedea... poate chiar în straie noi, albe și reci.