12 octombrie 2009
Si ce daca vorbesc tot timpul? Si ce daca rad si sunt vesela mereu? Imi
place sa fiu asa. Sa se simta bine cei de langa mine, sa creada ca da!,
sunt si oameni fericiti si fara griji. Dar am momentele mele… momente
cand nu mai pot pastra bucuria, tristetea sau ura numai pentru sine. De
la prieteni, iubit, pana la oamenii simpli de pe strada, sau cei pe care
ii intalnesc mereu in aceleasi locuri, pe o banca, intr-o statie de
trolebuz, impartasesc cu ei satisfactii, trairi, povesti de viata. Nu
mi-e rusine sa vorbesc despre problemele mele pentru ca imi plac oamenii
care asculta si vorbesc si mai ales cei care isi deschid sufletul in
fata mea. Imi lasa impresia ca exprimarea sentimentelor adesea ii
umanizeaza. Imi place sa stiu multe lucruri, cat mai multe, pentru ca ma
simt speciala cand fiecare imi impartaseste din viata lui cate un pic.
Eram in drum spre Sibiu. Trenul de noapte. Compartimentele erau jumatate goale. Eram singura luptandu-ma cu un geam care nu se inchidea si care ma racise un pic. Ies pe culoar sa caut pe cineva sa ma ajute. Nimeni… toata lumea se odihnea. Am cautat un alt loc. Erau doi batranei simpatici. M-au primit cu caldura. Vorbeau si ei de unele si de altele sa le fuga somnu’, sa se incalzeasca. Unul dintre ei , cam la 80 ani, imbracat frumos, cu barba si mustata frumos periate, cu batista calcata si bine asezata in buzunarul de la haina, se ducea la Satu Mare, sa-si vada “iubirea vietii” asa cum o numea el. Povestea lui mi-a atras atentia. M-am comportat ca un elev in fata unei lectii noi. Da, era o lectie de viata, despre decizii si dragoste. Ne povestea despre EA. O descria atat de frumos, cu vorbe alese, sensibile, delicate. Se citea dorul din ochii lui, nerabdarea de a o intalni, pofta de a o saruta.
“… Eram tineri, prea tineri pe vremea aceea. Am intalnit-o la un spectacol. Vai, si acum imi amintesc chipul ei, fiece detaliu. Avea fata alba, parul castaniu, usor carliontat. Purta o palarie de stofa bej si un palton maroniu inchis. Doamne cat era de frumoasa. Si acum este, nici nu zici ca au trecut 50 de ani. A fost dragoste la prima vedere. Ne-am iubit, asa cum se iubeau o fata si un baiat pe vremea aia. Nu era ca pe acum. Eram mult mai discreti. Intelegeti?
Insa a venit ziua, ziua aia cand am pierdut-o, cand sufletul meu a murit odata cu plecarea ei. Dominata de parinti, tata-su nu a fost de acord cu mine. Aveau un alt baiat cu care s-o marite. Ea nu s-a putut opune. Doamne, ce am trait atunci. Vroiam sa ma lupt cu toata lumea, sa cert fiecare trecator ca si cum el mi-ar fi furat-o.
Mi-au interzis s-o mai vizitez, sa-I mai scriu. La trei luni s-au mutat la niste rude in Ardeal. Am zis , gata, s-a dus, am pierdut-o!
Insa soarta mi-a suras. Ne-am intalnit dupa 5 ani la Cluj. Era déjà maritata, eu inca umblam hai-hui in cautarea jumatatii. Imi venea sa plang, sa urlu ca acum ea e a altuia. I-am propus sa fugim in alt oras. A zis ca nu poate, are deja o familie, iar ce a fost atunci… eram doar copii. Ce era sa zica? Stiu ca inca ma iubea.
Traiam cu gandul la ea. A venit vremea sa ma insor. Am luat o fata simpla, nu prea frumoasa dar care sa ma iubeasca si care sa ma intampine mereu acasa. Insa ma gandeam la iubita mea, ce facea ea? De ce s-a intamplat asa? De ce nu am fost impreuna.
Intr-o zi am zis: ce Dumnezeu? Si i-am scris. Ii scriam periodic, pana cand am inceput sa ne intalnim. Am iubit clipele alea. Le am in sange. Doar asa am trait inca 40 ani.
Acum ma duc la ea. La Satu Mare. Vreau s-o mai vad, sa mai pot trai inca 10 ani de acum incolo…”
Tot timpul povestirii imi stapaneam lacrimile. Nu vroiam sa par ridicola. Eram marcata de povestea bratranului. Atatia ani trecuti si inca se iubeau ca in prima zi? Si cand ma gandesc ca altii care isi au persoana aproape, nu o apreciaza, adesea chiar ranind-o. De ce nu toti iubim cu adevarat? Intr-un fel ma certam si pe mine.
In sfarsit ajunsesem la Sibiu. Seara m-am gandit la acel batranel: “E cu ea acum, e fericit!”
Eram si eu implinita intr-un fel.
Eram in drum spre Sibiu. Trenul de noapte. Compartimentele erau jumatate goale. Eram singura luptandu-ma cu un geam care nu se inchidea si care ma racise un pic. Ies pe culoar sa caut pe cineva sa ma ajute. Nimeni… toata lumea se odihnea. Am cautat un alt loc. Erau doi batranei simpatici. M-au primit cu caldura. Vorbeau si ei de unele si de altele sa le fuga somnu’, sa se incalzeasca. Unul dintre ei , cam la 80 ani, imbracat frumos, cu barba si mustata frumos periate, cu batista calcata si bine asezata in buzunarul de la haina, se ducea la Satu Mare, sa-si vada “iubirea vietii” asa cum o numea el. Povestea lui mi-a atras atentia. M-am comportat ca un elev in fata unei lectii noi. Da, era o lectie de viata, despre decizii si dragoste. Ne povestea despre EA. O descria atat de frumos, cu vorbe alese, sensibile, delicate. Se citea dorul din ochii lui, nerabdarea de a o intalni, pofta de a o saruta.
“… Eram tineri, prea tineri pe vremea aceea. Am intalnit-o la un spectacol. Vai, si acum imi amintesc chipul ei, fiece detaliu. Avea fata alba, parul castaniu, usor carliontat. Purta o palarie de stofa bej si un palton maroniu inchis. Doamne cat era de frumoasa. Si acum este, nici nu zici ca au trecut 50 de ani. A fost dragoste la prima vedere. Ne-am iubit, asa cum se iubeau o fata si un baiat pe vremea aia. Nu era ca pe acum. Eram mult mai discreti. Intelegeti?
Insa a venit ziua, ziua aia cand am pierdut-o, cand sufletul meu a murit odata cu plecarea ei. Dominata de parinti, tata-su nu a fost de acord cu mine. Aveau un alt baiat cu care s-o marite. Ea nu s-a putut opune. Doamne, ce am trait atunci. Vroiam sa ma lupt cu toata lumea, sa cert fiecare trecator ca si cum el mi-ar fi furat-o.
Mi-au interzis s-o mai vizitez, sa-I mai scriu. La trei luni s-au mutat la niste rude in Ardeal. Am zis , gata, s-a dus, am pierdut-o!
Insa soarta mi-a suras. Ne-am intalnit dupa 5 ani la Cluj. Era déjà maritata, eu inca umblam hai-hui in cautarea jumatatii. Imi venea sa plang, sa urlu ca acum ea e a altuia. I-am propus sa fugim in alt oras. A zis ca nu poate, are deja o familie, iar ce a fost atunci… eram doar copii. Ce era sa zica? Stiu ca inca ma iubea.
Traiam cu gandul la ea. A venit vremea sa ma insor. Am luat o fata simpla, nu prea frumoasa dar care sa ma iubeasca si care sa ma intampine mereu acasa. Insa ma gandeam la iubita mea, ce facea ea? De ce s-a intamplat asa? De ce nu am fost impreuna.
Intr-o zi am zis: ce Dumnezeu? Si i-am scris. Ii scriam periodic, pana cand am inceput sa ne intalnim. Am iubit clipele alea. Le am in sange. Doar asa am trait inca 40 ani.
Acum ma duc la ea. La Satu Mare. Vreau s-o mai vad, sa mai pot trai inca 10 ani de acum incolo…”
Tot timpul povestirii imi stapaneam lacrimile. Nu vroiam sa par ridicola. Eram marcata de povestea bratranului. Atatia ani trecuti si inca se iubeau ca in prima zi? Si cand ma gandesc ca altii care isi au persoana aproape, nu o apreciaza, adesea chiar ranind-o. De ce nu toti iubim cu adevarat? Intr-un fel ma certam si pe mine.
In sfarsit ajunsesem la Sibiu. Seara m-am gandit la acel batranel: “E cu ea acum, e fericit!”
Eram si eu implinita intr-un fel.
No comments:
Post a Comment