Sunt dimineti cand vreau sa hoinaresc pe strazi, sa inspir aerul
proaspat, sa vad cum aburii-si croiesc si ei drum printre frigul
diminetii. Era abia ora 4. Am plecat spre casa, usor la pas. Simteam
aerul rece cum se izbea de obrajii mei inca innadusiti de caldura din
club.
Pe drum mi se alaturase insa un hoinar. Un caine a nimanui. M-am oprit sa-l privesc... S-a oprit si el... Era un caine frumos. Avea capul mare, ochi limpezi, picioare puternice, iar blana aspra era colorata in nuante de maroniu.
Am vrut sa-l mangai, insa s-a retras. I-am inteles frica si mi-am continuat drumul. El dupa mine. Ma opream, se oprea. Daca luam avans, il vedeam alergand dupa mine. Ma bucura. La un moment dat, fugise dupa un colt. Mi-am zis: "gata s-a dus". Dar i-am zarit capul, ochii ce ma priveau si ma asteptau. Am ras. M-am dus repede spre el si l-am strans in brate, atat cat am putut. L-am mangaiat usor, pe cap, pe corp. Imi era drag. Era tovarasul meu de drum, chiar daca numai pentru o jumatate de ceas.
Mergea pe langa mine, ma asculta. Devenisem un fel de stapan sau poate doar un prieten. Cand ma grabeam mi se punea inaintea pasilor si se impingea in mine, dand din coada. O minune de catel. A trecut pana si calea ferata, a coborat si scari inguste, desi prima oara a ezitat.
Cu cat ma apropiam de casa, cu atat imi doream sa scap de el. Vroiam sa plece , sa isi continue drumul. Care drum? Drumul lui era, de fapt, drumul meu. Ma durea ca o sa ne despartim. Ma atasasem de el.
Am ajuns in fata portii si m-am oprit. S-a oprit si el si s-a asezat langa mine. La fiecare miscare pe strada mi se punea in fata sa ma apere. Am stat cateva minute, privindu-l. Era cainele perfect. Trebuia, insa, sa plec in casa. Nu-l puteam lua cu mine. Asa ca am deschis poarta si am intrat in curte. Cainele, a vrut si el sa vina. Nu puteam sa-l las inauntru, asa ca i-am impins capul afara si am inchis poarta. Am auzit cum incerca cu labutele sa impinga acea poarta ce ne despartea. Ii vedeam picioarele cum se miscau de colo-colo. Era agitat. Poate era ingrijorat, poate se intreba unde disparusem?
A doua zi cand am plecat spre munca m-am uitat dupa el, poate il vad, poate ma zareste. Insa cine stie pe unde hoinarea acum....
Pe drum mi se alaturase insa un hoinar. Un caine a nimanui. M-am oprit sa-l privesc... S-a oprit si el... Era un caine frumos. Avea capul mare, ochi limpezi, picioare puternice, iar blana aspra era colorata in nuante de maroniu.
Am vrut sa-l mangai, insa s-a retras. I-am inteles frica si mi-am continuat drumul. El dupa mine. Ma opream, se oprea. Daca luam avans, il vedeam alergand dupa mine. Ma bucura. La un moment dat, fugise dupa un colt. Mi-am zis: "gata s-a dus". Dar i-am zarit capul, ochii ce ma priveau si ma asteptau. Am ras. M-am dus repede spre el si l-am strans in brate, atat cat am putut. L-am mangaiat usor, pe cap, pe corp. Imi era drag. Era tovarasul meu de drum, chiar daca numai pentru o jumatate de ceas.
Mergea pe langa mine, ma asculta. Devenisem un fel de stapan sau poate doar un prieten. Cand ma grabeam mi se punea inaintea pasilor si se impingea in mine, dand din coada. O minune de catel. A trecut pana si calea ferata, a coborat si scari inguste, desi prima oara a ezitat.
Cu cat ma apropiam de casa, cu atat imi doream sa scap de el. Vroiam sa plece , sa isi continue drumul. Care drum? Drumul lui era, de fapt, drumul meu. Ma durea ca o sa ne despartim. Ma atasasem de el.
Am ajuns in fata portii si m-am oprit. S-a oprit si el si s-a asezat langa mine. La fiecare miscare pe strada mi se punea in fata sa ma apere. Am stat cateva minute, privindu-l. Era cainele perfect. Trebuia, insa, sa plec in casa. Nu-l puteam lua cu mine. Asa ca am deschis poarta si am intrat in curte. Cainele, a vrut si el sa vina. Nu puteam sa-l las inauntru, asa ca i-am impins capul afara si am inchis poarta. Am auzit cum incerca cu labutele sa impinga acea poarta ce ne despartea. Ii vedeam picioarele cum se miscau de colo-colo. Era agitat. Poate era ingrijorat, poate se intreba unde disparusem?
A doua zi cand am plecat spre munca m-am uitat dupa el, poate il vad, poate ma zareste. Insa cine stie pe unde hoinarea acum....
No comments:
Post a Comment