La taifas cu lebedele

Azi sunt bucuroasă de oaspeți, două lebede, mascul și femelă.

-       Și voi la plimbare?

Și eu.

-       Ce vă uitați așa curioase? De ce cârâi la mine?

Chiar nu știu cum fac lebedele, croncăne, măcăie, sâsâie, cârâie?

-       Vreți ceva de măncare, sigur!

Dar ce mănâncă lebedele? Ete na! În ce postură m-au pus… . tocmai am descoperit că nu știu mai nimic despre ele, în afară de povestea “Rățușca cea urâtă”.

-       Ei, și acum? Hai să stăm la povești, gânduri de plecare văd că nu aveți.

 Nici eu.

-       Hei, hei, nu te uita urât la mine, nu mă dau la doamna ta!

Doamne, cât de frumoase sunteți…, cum vă ridicați, priviți spre soare și dați din aripi. Câtă libertate emană.

-       Nu înțelegeți o boabă din ce zic, așa-i? Dar măcar mă ascultați. Care sunt gândurile voastre? Ale mele… sunt multe, încurcate.

Și cum mă priviți voi pe mine… cu ochii voștri limpezi.

Ah! Déjà e târziu, orologiul bate de fix, ding ding dong dinspre oraș. Trebuie să mă pun în mișcare… . Nu îmi iau rămas bun de la ele, nu încă!