Am început să clădesc puțin câte
puțin pilonul meu de susținere. Dar stând acum la masă și privind în jur, mă gândesc
chiar s-a meritat?
Văd cupluri și familii fericite luând cina, oameni de toate vârstele cu
care mai împărtășesc, atunci când am timp, povești. Intrebările sunt
aceleași; “De unde ești?”, “De ce ai
venit în Germania?”, “Iți place să muncești aici?” Le răspund întotdeauna cu un fals zâmbet.
- De unde sunt? Mi-e și rusine să pronunț România, când văd apoi priviri încruntate dinspre toate colțurile.
- De ce am venit în Germania? E... Intrebarea asta mă omoară. Am venit cu un scop, dar se pare că totul s-a îndreptat într-o altă direcție. Am venit pentru el și s-a ajuns să fim unul în pod și altul în beci.
- Dacă îmi place să muncesc aici? Da, îmi place. Restaurantul e déjà a doua casă, am colegi minunați. Răspunderea e mare ca și manager, dar atunci când vezi oamenii multumiți și multe zâmbete iți crește inima.
Și totuși stând aici la masă, cu
laptopul in față, cafeaua lângă, scriind aceste rânduri, mă tot gândesc: oare
am câstigat pe o parte și am pierdut pe o alta?
Hai că s-a oprit și ploaia, cafeaua am terminat-o, mă întorc la treabă.
No comments:
Post a Comment