Era o vorba ce mi-o zicea tata mereu "de ce/cine ti-e frica, nu scapi".
Si mi-e frica.
Mi-e frica de timp si de kilometrii ce ne despart.
Mi-e frica de ziua cand nu iti voi mai auzi glasul.
Mi-e frica ca nu ma vei astepta.
Vad cum orice bataie de orologiu te indeparteaza, cum orice apus te alunga. Nu vreau sa te mai pierd inca o data.
De ce mereu trebuie sa se iveasca cate ceva? De ce m-ai lasat sa plec? De ce nu m-ai oprit, de ce nu mi-ai zis ramai aici, avem nevoie unul de celalalt?
Eu am nevoie de tine pentru omul minunat, pentru energia, pofta de viata si ambitia din tine. Stiu unde poti ajunge.
Iar acum ma intreb de ce aceasta tacere? De ce aceste zile fara sens...
No comments:
Post a Comment