Ştiu că sunt ceva luni bune de cănd nu am mai măzgălit file, de cănd nu am mai auzit sunetul tastelor, dar toată energia şi inspiraţia s-a pierdut în lacrimi şi durere. Suferinţa a ucis frumosul din mine. Am avut nevoie de timp şi răbdare să uit, să mă vindec, să iert.
Am iertat şi m-am iertat!
Acum e linişte şi e bine. Nu e zi să nu-I mulţumesc Celui de Sus pentru tăria cu care m-a înzestrat şi puterea de a merge mai departe.
Şi vouă, dragi prieteni, vă mulţumesc pentru încurajări, pentru vorbele frumoase, pentru că mi-aţi fost aproape în momente de cumpănă, pentru ca mi-aţi redat încrederea şi pentru că nu a fost zi să nu îmi amintiţi cine sunt cu adevărat!
Nu v-am uitat şi n-am să vă uit!
No comments:
Post a Comment