Şah mat sau remizã?

Nu pot fi rea. Adicã pot, dar nu mai vreau.
Mã simt tulbure ca râurile dupã inundaţii,  iar gândurile pornesc pe contrasens.
Ce rost are sã îmi bag nasul în "ceva" ce poate fi CEVA doar pentru cã am creat "altceva" în capul meu?
M-ar ierta cineva, sau m-aş ierta? Aş putea trãi împãcatã  sã ştiu cã dintr-o scânteie de furie sau ofticã  dau foc la tot?
Şi dacã acel "altceva" nu e nimic? Atunci ne blestemãm zilele.
E prea zdruncinat totul în capul meu, Sudul e Nord, Estul e Vest.  M-am rãtãcit pe propriul drum.
La ce puteam sã mã aştept?
O pâine feliatã sã o fac iarãşi întreagã? Desigur cã nu..., o fac turtã, dar asta înseamnã alte metode de frãmântare, altã formã, altã coacere. Şi ajung iar de unde am început.
Sã fiu rea. Sau..., sã fiu rea cu mine.
Sã nu mai sar doua pãtrãţele deodatã. Ar fi a doua greşealã aşa. Din prima a fost şah mat, am pierdut, a doua sã fiu iar prinsã descoperitã? Piesele de pe tablã neglijate doar pentru un orgoliu de reginã?
Schimbãm tactica, joc gambitul regelui.
Poate scot o remizã cu mine.