Iarnă departe

Iar mă cuprinde melancolia când văd că vin sărbatorile de iarnă. Ştiu că acum mă întristează, nu mai simt bucurie ca altădată. Departe nu există aceeaşi căldură, aceiaşi oameni dragi, departe e rece şi trist.
Nimic nu poate înlocui iarna de acasă, aerul, frigul, zăpada. Departe, toate nu îşi au rostul, oricât am vrea, nu e la fel.
E pustiu. Nu simt nimic, doar un aer rece, nu mai văd brazi împodobiti, luminiţe, globuleţe, e doar ceaţă.
Oamenii nu mai sunt oameni, sunt umbre, casele nu mai sunt case, sunt clădiri.
Şi mă privesc cu milă şi groază, de ce departe e totul şterş şi gol.
Dar gându-mi la voi e, iar sufletul cu voi la masă. Vă privesc de aici, cu ochi străini şi mă simt mai bogată.
Iar eu, mă zidesc în linişte şi păstrez speranţa că îmi veţi păstra un loc acolo, printre voi, la masa de sărbatori, lânga brad şi miros de scorţişoară.